Aștept să scriu cartea aceasta de foarte mulți ani. Și nici chiar acum, când scriu primele litere, nu știu dacă o voi termina. Sau dacă, pur și simplu, o voi scrie vreodată. Dar scriu aceste rânduri ca să nu uit, când voi fi mai mare decât Garcia Marquez, de unde a pornit totul.
Așa că această carte e scrisă ÎN PRIMUL RÂND pentru Geani. Niciodată nu am apucat să îi spun că nu am meritat atât de mult și întotdeauna voi trăi cu regretul că odată, demult, am lăsat plângând, într-un colț de stradă, o fată mică și negricioasă.
Celălalt motiv este prietenul meu Marius Palcu, pompierul ucis în permisie de către poliția română, pompier a cărui singură vină a fost că era îmbrăcat în uniformă într-un moment în care polițiștii din capitală căutau o uniformă verde.
Și poate și pentru Majorul Cristi Fugaciu, care, fără să știe, a făcut bărbat din turcul său favorit.
Nu în ultimul rând, scriu lucrurile astea pentru că acum sunt liniștit. În umbra Lunei.
